Familia creștină. Relația dintre marea și mica familie

Cuvinte duhovnicești August 9, 2023

După cum bine se știe fundamentul credinței noastre creștin ortodoxe, este credința într-un singur Dumnezeu întreit în persoane, dar unit în fire. Sfântul Ioan Evanghelistul în întâia sa epistolă sobornicească, îl definește pe Dumnezeu printr-un singur cuvânt, care cuprinde în sine întreaga iconomie a mântuirii noastre, și anume, iubirea, iar pentru noi cei de o credință, Dumnezeu este iubire.

În referatul biblic al cărții Facerii, vedem cum Dumnezeu l-a creat pe om, nu ca urmare a unei porunci, sau din nimic, ci l-a făcut pe om din țărână și i-a dat suflare de viață, din iubire. Și tot din iubire i-a făcut „ajutor potrivit pentru el” căci din coasta lui i-a facut femeie „os din oasele lui și carne din carnea lui”. Iată că prin această creare a omului, Dumnezeu așază și întemeiază în istoria omenirii, prima familie „căci de aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup”

În tradiția Bisericii Ortodoxe, familia creștină reflectă misterul Sfintei Treimi. În acest sens cuvintele pe care Iisus Hristos le adresează Tatălui în grădina Ghetsimani, sunt potrivite pentru ceea ce înseamnă cununia, si familia creștină „ slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, și că i-ai iubit pe ei precum M-ai iubit pe Mine”( Ioan 17, 22-23). Se spune că una din interpretările care se dau îndeobște chipului lui Dumnezeu, este vocația comunitară a persoanei umane. Omul este pentru comuniune și prin comuniune în mod esențial.[1] Sugestiv acestui lucru este tot textul din cartea Facerii „bărbat și femeie a făcut, și i-a binecuvântat și le-a pus numele: Om, în ziua în care i-a făcut”(Facere 5,2) conform căreia, omul prin excelență corespunde bărbatului și femeii încununați într-un trup, așa cum exprimă Taina Cununiei.

Până la întâlnirea lor providențială, nu sunt decât două fragmente, care conștient sau nu, se caută unul pe celălalt cu înfrigurare[2]. În cadrul familiei creștine, soții depășind divizarea naturii umane, transpun prin adâncimea comuniunii lor, iubirea Sfintei Treimi.

Această iubire familială necesită însă din partea soților o jertfă, care se face după modelul jertfei lui Hristos, care după cum ne învață Sfântul apostol Pavel, s-a dat pe Sine pentru ea. Imaginea jertfei lui Hristos, este cea pe care bărbatul este chemat să o urmeze, să se jertfească pentru femeia și familia sa, pentru ca prin jertfa lui femeia să devină cu adevărat frumoasă în sens duhovnicesc. Adică fără pată sau întinăciune la nivel sufletesc.[3] Pe de altă parte, femeia după modelul Bisericii, este chemată să se deschidă jertfei iubitoare a bărbatului ei. În acest sens trebuie înțeleasă afirmația finală a pericopei apostolice din cadrul slujbei Cununiei „si femeia să se teamă de bărbat” afirmație care de regulă stârnește amuzament sau zâmbete ironice ori chiar de-a dreptul frustrări. Sensul real al expresiei pauline, este ca femeia să se teamă de a nu cadea din iubirea jertfelinică a bărbatului ei.

Jertfindu-se ca Hristos, primind jertfa din iubire ca Biserica, soțul și soția, în Biserică și cu Hristos, înaintează prin provocările vieții, având ca destinație desăvârșita comuniune, plenitudinea iubirii. La acest nivel duhovnicesc, Sfântul Grigorie de Nyssa, care se știe că a fost căsătorit,  face o analogie aproape neverosimilă pentru noi cei de azi, între unirea între Hristos și Biserică în Euharistie, și unirea trupească dintre soț și soție. În lăcașul de închinare, după Liturghia cuvântului, rămâneau numai cei ce urmau să se împărtășească, iar ușile erau bine păzite, pentru ca în momentele cele mai intime dintre Hristos și Biserică să nu aibă acces neaveniții. Din această perspectivă șocantă pentru noi cei din ziua de azi, unirea trupească dinte soț si soție, nu este numai un limbaj, un simbol al unirii sufletești, ci și o icoană a unirii intime dintre Hristos Mirele și Biserica Mireasă, în Euharistie[4].

Prin această analogie pe care o face Sfântul Grigorie, se deschide calea spre o altă idee și anume: care este scopul familiei? Răspunzând la această întrebare, cei mai mulți dintre noi vom zice că scopul familiei este nașterea de prunci. Într-adevăr, nașterea de prunci reprezintă un scop în întemeierea unei familii, dar este și o împlinire a voii divine „creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul” această poruncă fiind dată protopărinților noștri Adam și Eva, și a fost întărită prin binecuvântarea nunții din Cana Galileii. Făcând referire la textele din carte Facerii, Sfântul Clement Alexandrinul spune „același Om și Dumnezeu nu mai îngăduie poligamia, pe care Dumnezeu o cerea atunci când era nevoie să crească și să se înmulțească neamul omenesc, ci instituie o singură căsătorie pentru nașterea de prunci”[5]

De asemenea, și Sf. Metodiu de Olimp, un alt sfânt al Bisericii noastre, spune că Taina Căsătoriei este vrednică de elogii, ca una care prelungește viața și aduce Bisericii membri, ca și „martiri și adversari ai celui rău” de aceea nașterea de prunci este după rânduiala lui Dumnezeu și nu a omului.[6] Același părinte ne învață că Dumnezeu continuă să creeze pe om, iar nașterea de prunci este o împreună lucrare a omului cu Dumnezeu argumentând că „pentru moment este necesar ca omul să colaboreze la crearea chipului lui Dumnezeu pentru că lumea încă se formează și creația trebuie să continue”.[7] Cât despre scopul nașterii de fii, Sfântul Metodie spune că „principiul nașterii este împreunarea bărbatului cu femeia sa, în virtutea unei puteri nevăzute (osul din oasele noastre și carne din carnea noastră) devine un om nou, creat de același meșter”[8].

În gândirea Sfinților Părinți această legătură trupească dintre cei doi soți ar trebui să aibă ca scop numai nașterea de prunci, Sfântul Ioan Gură de Aur dându-l drept exemplu pe patriarhul Avraam, care a cunoscut-o pe femeia lui după ce a trecut de floarea tinereții, iar după nașterea fiului său, el nu a urmărit patima trupească, ci numai împlinirea voii lui Dumnezeu[9].

Din nefericire, astăzi, pentru cei mai mulți dinte noi această împreunare trupească este din ce în ce mai idolatrizată. Din această cauză vedem tot mai mulți tineri care iau căsătoria în derâdere, sau o înfăptuiesc ca pe un simplu ritual, ca pe tradiție, ca pe un lucru care trebuie făcut că așa spune lumea. Prin această decadență morală vedem că apar în rândul oamenilor numai lucruri rele precum: mame tot mai tinere sau un număr tot mai mare de pruncucideri și chiar familii care se destramă. Însă pentru creștinii ortodocși familia întemeiată prin Taina Cununiei, are binecuvântare și este sfințită, în primul rând pentru a intensifica iubirea dintre soți, care (iubire) se întrupează în istorie prin nașterea de fii.

Biserica ortodoxa nu oficializează Taina Cununiei între persoane de același sex, deoarece prin asemenea legături nu s-ar îndeplini scopul principal al căsătoriei, care este mântuirea sufletului, și nașterea de prunci, iar din punct de vedere religios, s-ar încuraja și admite păcate foarte grave care sunt împotriva firii.[10]

În ceea ce privește familia ca biserică, dar cât și despre relația ei cu marea Biserică, părinții bisericii conturează faptul că familia este o imagine a Sfintei Treimi. Deși o imagine imperfectă a desăvârșirii, comuniunii trinitare, familia rămâne totuși o imagine prin care strălucește în lume prototipul ei transcendent. Trinității –Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, îi corespunde trinitatea –tată, mamă și fiu.[11]

Știm că fără harul lui Hristos nu există Biserică, tot așa fără harul Lui, nu există nici familie creștină, de aceea, nu întâmplător, în Biserica lui Hristos se săvârșește Taina Cununiei; de altfel, între Biserică și Taina Cununiei este o relație ontologică. Astfel, familia definită drept comunitate formată din părinți și copii sau celula care stă la baza societății, are ca scop lărgirea hotarelor Împărăției lui Dumnezeu, întrucât, fiecare familie care face parte din Biserica lui Hristos, simbolizează o biserică adică o mică biserică, după cum o numește Sfântul Ioan Gură de Aur,[12] spre deosebire de marea biserică, prag al împărăției lui Dumnezeu.

Sfântul Clement Romanul ne învață că Dumnezeu l-a făcut pe om, bărbat și femeie, unde bărbatul înseamnă Hristos și femeia Biserica, prin urmare Biserica fiind arhetipul familiei creștine.[13]

Astăzi vedem că familia creștină se confruntă din ce în ce mai mult cu problemele lumii contemporane, ca de pildă: criza economică (sărăcie, șomaj, nesiguranța zilei de mâine), cu criza morală (avortul, divorțul, abandonul), cu criza spirituală (sectarismul, fanatismul). Cauzele sunt multiple și complexe, dar Biserica sau marea familie a căutat dintotdeauna să remedieze aceste probleme care apar în sânul familiei. Având ca model pe Hristos, marea familie a pus mereu în aplicare mesajul evanghelic: de-a lungul istoriei Biserica a căutat să ajute la dezvoltarea familiei prin educație, prin slujire socială, dar mai presus de toate, prin apropierea micii familii de marea familie, prin jertfa euharistică. Având ca exemplu ortodoxia românească, biserica a reușit să se integreze în conștiința familiei și societății prin toate dimensiunile ei sociale –prin școală, prin spitale și prin aspirația la aceleași idealuri pe care le-a avut și le are poporul nostru.

Cu toate acestea, familia contemporană trăiește într-o societate secularizată, această secularizare ducând la o ruptură a relației dintre familie și Biserică, trăiește viața într-un mod cât mai diferit și cât mai departe de Dumnezeu. Partea spirituală a familiei este redusă doar la cele mai importante momente din viața omului si anume botezul, cununia și înmormântarea. Prin urmare, vorbim doar de un formalism religios, și de faptul că omul contemporan nu mai pune accent pe partea spirituală a lucrurilor, pentru el principalul scop fiind viața materială și acel „carpe diem”.

În concluzie, relația dintre Biserică și familie, este una ontologică, biserica fiind arhetip al familiei, de aceea la baza familiei trebuie să se afle întotdeauna iubirea jertfelnică a celor doi soți, care să aibă ca scop mântuirea sufletului, prin nașterea de prunci. Între cele două instituții este necesară o relație de conlucrare care trebuie să se contureze prin legături strânse de cunoaștere atât a problemelor familiale, cât și a problemelor bisericii, la un nivel cât mai intim (la nivel de parohie), și a rezolvării lor cu ajutor din partea ambelor părți.

Pr. Paroh Nicolae Pătrăuceanu

BIBLIOGRAFIE:

I. Izvoare:

  1.  (***) BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EIBMBOR, București 2008
  2. CLEMENT ALEXANDRINUL, Scrieri partea a II-a, Stromatele, II, 137,1, trad. Pr.D.Fecioru,PSB, 5, EIBMBOR, București, 1982
  3. METODIU DE OLIMP, Banchetul sau Despre castitate, II,2, trad. Pr. prof. Constantin Cornițescu, în PSB, 10, București 1984

II. Literatură secundară:

  1.  BĂZĂVAN, Diac. Drd. Claudiu, Familia –un demers recuperator,  în  Teologie și Viață, SN, nr.1-6, ed Trinitas  2006
  2. NECULA, Pr. Prof. Nicolae, Biserică și cult pe înțelesul tuturor, ed. Europartener
  3. MLADIN, Dr. Nicolae, Mitropolit al Ardealului, Studii de Teologie morală, ed. Arhepiscopiei, Sibiu 1969
  4. DURĂ, Pr. Leon , Familia în Lumina Noului Testament, în Studii Teologice, seria a II-a, anul LV, nr. 1-2, EIBMBOR, București 2003
 

[1]  Diac. Drd. Claudiu Băzăvan, Familia –un demers recuperator, în  Teologie și Viață, SN, nr.1-6, ed Trinitas  2006, p.164

[2]Diac. Drd. Claudiu Băzăvan,  Familia-un demers recuperator...p.165

[3]Diac. Drd. Claudiu Băzăvan , Familia-un demers recuperator...p.163

[4] Diac. Drd. Claudiu Băzăvan , Familia-un demers recuperator...p.163-164

[5] Clement Alexandrinul, Scrieri partea a II-a, Stromatele, II, 137,1, trad. Pr.D.Fecioru,PSB, 5, EIBMBOR, București 1982,p.181

[6] Metodiu din Olimp, Banchetul sau Despre castitate, II,2, trad. Pr .prof. constantin Cornițescu, în PSB, 10, București 1984,p.53

[7] Metodiu de Olimp, Banchetul sau Despre castitate...p.53

[8] Metodiu de Olimp, Banchetul sau Despre castitate...p.53

[9]Pr. Leon Dură, Familia în Lumina Noului Testament, în Studii Teologice, seria a II-a, anul LV, nr. 1-2, EIBMBOR, București 2003, p.118

[10] Pr. Prof. Nicolae Necula, Biserică și cult pe înțelesul tuturor, ed. Europartener, București, p.154

[11] Dr. Nicolae Mladin, Mitropolit al Ardealului, Studii de Teologie morală, ed. Arhepiscopiei, Sibiu 1969, p.357

[12] Dr. Nicolae Mladin, Mitropolit al Ardealului ...p.351

[13] Pr. Leon Dură, Familia în Lumina Noului Testament... p.171

Citește alte articole despre: familie creștină